Cine sunt?

Când eram mică nu înțelegeam de ce mi se spunea că sunt ciudată. Nu vedeam că fac lucrurile altfel. Am văzut, în schimb, că pot să fac lucruri pe care alți copii nu le pot face, și am plusat pe ele. Eticheta am ignorat-o, pentru că nu am înțeles-o.

Nu am știut să-mi caut un trib, pentru că nu am știut că există și alți oameni ca mine. Așa că mi-am creat un trib de oameni pentru care felul în care sunt diferită este interesant și util. Cel mai scurt drum către el au fost hainele. Care sunt ciudate, ca mine, când le fac cu sinceritate, din suflet, nu din cifre.

Am crezut că fac haine pentru oameni care au nevoie de haine ciudate. Dar nu era asta, oamenii mei nu vor haine ciudate. Vor să nu se îmbrace normal. Se aseamănă între ei în moduri nenumite, iar hainele sunt doar semnul prin care se recunosc.

Oamenii care se simt acasă în hainele mele sunt tribul meu. Nu pentru că îmi poartă hainele, ci pentru că se recunosc în asimetriile interioare care le generează. Sunt tribul meu pentru că sunt, în diverse doze, ca mine.